Prima amintire

prima amintire, un şarpe la marginea drumului

acolo unde se termină satul şi începe nemărginirea

gusturi şi mirosuri pierdute, ploile calde de mai

chipuri de babe şi de moşi care nu mai sunt

casele care au pierit, pomii care s-au uscat

despre ale căror roade nu mai am cu cine povesti

bucuria de a fi copil şi de a zbura în somn

peste toate întâmplările de acasă

Ferendia, Mama şi Tata. Atât

Cu toţii datorăm o mulţime de lucruri, de cuvinte, de sentimente, de porniri, de iubiri locurilor şi fiinţelor care ne-au făcut fericiţi fără să ceară nimic în schimb. Printre acestea se numără, fără îndoială, părinţii mei, Maria şi Ioan Sămânţă, şi satul meu, Ferendia.
Lor le dedic, ca şi tuturor fiinţelor şi lucrurilor care m-au iubit cândva, ca şi tuturor fiinţelor şi lucrurilor pe care le iubesc, tot ceea ce scriu de acum încolo pe acest blog.